cu soare si cu pomi!
Salcimi inalti
cu albi ciorchini
de flori marunte.
Un nuc batrin
strajer in centrul curtii,
simteam ca m-a placea.
Un nuc voinic, inalt
si mai puternic,
de ciuda poate
sa nu-l iau in seama,
crescu la margine de gard!
Erau zile de vara
si nu una sau doua
cind nucul ma-mbia:
"Hai sus, pe ultima crenguta!"
Cind m-a suiam,
copila, cu o carticica-n mina,
vedeam acoperisul casei
si zarea imprejur!
De sus din inaltimea
cu aer de cristal,
domneam ca o Regina
pe-un strop de Paradis!
Am carat galeata mare
ce la sold i-mi ajungea
si-am udat Pamintul tare,
ici si colo,
El gemea.
Ploi, furtune
m-ajutara,
ce spalau natura toata.
Lungi vacante
ani de zile
intr-o curte,
`ntr-o gradina,
erau scurte pentru mine!
Ah, frunzis cu frunze ude!
Soarele clipea siret.
Curcubeul se-ngina
in esarfe colorate
la poarta cea mare
a albastrului Palat!
Frunzele tremuratoare
i-mi sopteau,
clipocind in stropi de apa,
o frumoasa Simfonie!
Stau acum cu timple ninse
si vorbesc
cu Pomii mei!
Viata e o mare taina!
Moartea un ascuns mister!
n-ar fi fost Saminta sfinta,
n-as fi fost
nici Eu,
nici Ei!